Jump to content

Petrolhead: Topicul pasionatului de automobil/motociclism/barci cu motor/autocamioane


Recommended Posts

Posted

Și eu m-am gândit la moto de mulți ani, dar la fel ca Sly, am preferat sa aștept.

Pe de altă parte, chiar dacă mă mănâncă, prefer să nu mă scarpin.

Posted

Aprox. 100km, ai mers ceva. E fain ca sunt zone deluroase/muntoase si ai ce vedea plus ca e plin de drumuri virajate. Ti-a ajuns benzolu', ce capacitate are rezervoru ?

Posted

cam nasol la 10 grade și vânt.am făcut vreo 70-80 km și m a cam pătruns

 

nu mi a fost frig decât puțin la mâini ca n am încă mănuși de iarna și la gât,trebuie o cagulă lungă.remediem

 

e naspa ca se răcesc imediat cauciucurile,asfaltul e rece și parcă se simte aderență mai scăzută.am blocat spatele ușor de câteva ori,sentimentul e interesant,îmi aduce aminte de când eram copii și puneam frâne cu torpedo de ne întorceam pe loc:)

Posted

Cel mai rece am mers intr-o dimineata la 7-8 grade. M-am cacat pe mine de frig in 5 minute de mers, a fost un chin si semislickurile mele d211 erau beton, aderenta redusa la 50%.

Mi-au venit cauciucurile noi, dar le pun la primavara Metzeler M7rr. Le-am luat de acum pentru ca a fost 30% reducere la set.

Mai urmeaza sezonul viitor kitul de lant, rulmentii de jug, revizie furca si e beton motoreta, ca noua.

 

A, si in iarna trebuie neaparat sa caut o geaca mai serioasa, poate prind ceva Dainese la reducere.

Posted

Azi dimineața mi-a fost puțin frig la mâini dar am prins ceva soare la un moment dat si mi-a revenit rânjetele. Cauciucurile se încălzesc binișor, tot metzler am pus si eu vara asta. Sv-ul încălzește binișor între picioare, e mișto senzația când lipești genunchii de cadru. :)

Posted

Am dat si noi o tura de seara, am fost la comemorarea polițistului lui oprea si apoi prin oraș, sa mai pornim niște alarme. E foarte plăcut afara, nu ne mai opream, au sunat nevestele ălora după ei pe la 11...

  • Upvote 2
Posted

N am inteles ce a fost acolo.avea viteza mica,a calcat o si a fugit foarte putin curul, dar e inexplicabil de ce a virat brusc dreapta.o fi suferit vreo comotie cerebrala

Posted (edited)

Pai asa cred ca si s-a intamplat. Volanul era virat un pic si i-a dat talpa insa daca nu ai un pic de experienta cu asa ceva s-a intamplat ce trebuia sa se intample. Cine stie si in ce setare era, poate s-a crezut omu pe circuit si a pus-o in "RACE".

 

Dupa ce a intrat in derapaj cred ca a lasat si "gazu" ceea ce e o prostie, a tinut volanul in aceasi pozitie, altfel poate o redresa.

Edited by jeleu

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

Loading...
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.