pamflet
Gâdea: Alo, Mirceo, vii și diseară la mine-n emisiune, da?
Badea: Nici n-am plecat, coae, sunt aici, în studio, am vorbit singur toată noaptea, te aștept.
Gâdea: Bine, pa.
Badea: Bine, pa. STAI.
Gâdea: Stau.
Badea: Vreau să-È›i vorbesc puÈ›in despre EL. Despre cum nu a făcut “pactul cu diavolulâ€, despre cum nu a renunÈ›at la demnitate È™i la onoare. Dacă ar fi renunÈ›at, uita toată lumea instantaneu că a spălat bani.
Gâdea: Dar nu a renunțat! Și pentru asta îl respect. Doamne, cât îl respect!
Badea: Când am vrut să fim martori activi, ne-a transmis că e războiul lui, iar noi suntem jurnaliști și treaba noastră e să ne batem joc de meserie, să o compromitem iremediabil.
Gâdea: Și să-l pupăm în cur.
Badea: Ceea ce și facem, căci i-am respectat mereu punctul de vedere. Doamne, cât îl mai pupăm în cur!
Gâdea: Când am fost atacați de criză, ne-a apărat, ne-a dat salariile la timp. În timp ce posturile TV au căzut unul după altul, noi am rămas în picioare şi ne-am putut șterge în continuare la cur cu meseria de jurnalist.
Badea: Pare greu de crezut, dar am zâmbit mult în ultimii ani. La fiecare atac de la ora 6, am zâmbit și am mers mai departe. Râd, uneori, și când m-apucă din senin să mă dau cu capul de pereți sau când îmi văd un ochi că-mi zvâcnește singur, ore în șir. Râd și refuz să-mi iau pastilele. Sunt băsiste.
Gâdea: Da’ știi că râsul tău, râsul nostru de demenți s-ar putea să-l coste. O să-l bage la răcoare. Dintr-o clipă în alta, vor face anunțul.
Badea: Ce ne facem? Ce-o să mai lingem? Doamne, cât o să-mi lipsească! ÃŽl mai luam p-ăsta micu’ la pupăcit È™i-mi imaginam că e EL, dar, în ultima vreme, nu prea mă mai lasă Carmen singur cu el, că m-a auzit când îi spuneam “dom’ profesorâ€.
Gâdea: Eu am un urs de pluș cu care dorm, ca să pot să-l iubesc la orice oră m-apucă. Cel mai rău e în week-end, în serile în care n-am emisiune și nu apuc să-mi iau doza.
Badea: Oare ce-o să ne facem fără el?
Gâdea: Vremea râsului a trecut.
Badea: Nebunia acestor zile e și războiul nostru. Sau războiul e nebunie, nu mi-e prea clar, da’ pastile tot nu iau. Sunt băsiste.
Gâdea: Vom continua să ne batem joc de jurnalism.
Badea: Și să îl respectăm pe EL. Doamne, cât îl respect! Mă duc să mă dau cu dinții de pereți ritmic, vreo două ore. După care o să-mi prind o mâna-n ușă. O să mă facă să mă simt mai bine.
Gâdea: Și io mă duc să îmi iau ursul. Pa.