A trebuit ca spiritul barbatului sa fie intunecat de iubire ca sa numeasca frumos acest sex de talie mica, cu umeri strimti, cu soldurile largi si cu picioarele scurte. Toata frumusetea femeii sta in instinctul amoros.
Intreaga conformatie a femeii arata ca n-a fost facuta pentru marile realizari ale spiritului sau ale trupului, ci numai pentru propasirea speciei.
Ea isi plateste datoria catre viata nu prin actiune, ci prin suferinta, prin grija fata de copii, prin supunerea sa fata de barbat, caruia trebuie sa-i fie o tovarasa rabdatoare si devotata.
Viata ei trebuie sa curga incet, mai blinda si mai neinsemnata decit a barbatului, fara a fi in fond nici mai fericita, nici mai nefericita.
E placut sa constati ca femeia este facuta pentru ascultare. Pusa intimplator intr-o situatie de o deplina independenta, fiecare din ele se leaga cu toate acestea de un barbat pentru a fi conduse si stapinite. Femeile au nevoie de stapin. Este tinara? Are un amant. Este batrina? Are un duhovnic sau preot.
Femeia este un animal cu par lung si idei scurte.
Rousseau a spus-o cu dreptate: Femeile in general nu iubesc nici o arta, nu se pricep in nici una si n-au geniu. Daca nu te opresti la aparente ai putut deja constata acest lucru.
E de ajuns sa se observe, de exemplu, ce le preocupa si le atrage in mod deosebit atunci cind asista la un concert, la opera sau la teatru. A se vedea nepasarea cu care flecaresc in cele mai nepotrivite momente.
Grecii, daca e adevarat, au avut mare dreptate sa nu admita prezenta femeilor la teatru; cel putin asa puteau sa inteleaga ceva din spectacol.
Dar la ce sa ne asteptam din partea femeilor daca ne gindim ca, in intreaga lume, acest sex n-a putut sa produca nici un spirit mare, nici o opera completa si originala sau oricare alta valoare durabila.
Lipsa obiectivitatii spiritului, atit de necesara in artele plastice, este handicapul lor cel mai serios. Din punct de vedere tehnic, isi pot insusi temeinice cunostinte necesare practicarii unei meserii artistice sau chiar tehnice, dar nu se pot depasi pe ele insele.
Exceptiile izolate, partiale nu schimba cu nimic situatia. Femeile sint si vor ramine un univers inchis, strimt, limitat. Ele sint filistinii cei mai deplini si incurabili.
Datorita organizarii noastre sociale atit de absurda, care le pune in situatia de a impartasi titlurile si situatia barbatului, orice ar fi el, femeile suscita cu inversunare amibitiile ignobile, firesti acestei absurditati: dominatia lor, tonul pe care-l impun corup societatea moderna.
Femeia este un animal care trebuie strunit, ingrijit bine si pastrat in interiorul casei.
Femeile ar trebui sa se ocupe numai de interior; trebuie hranite bine, imbracate corect, chiar frumos, dar tinute in afara societatii. Invatatura religioasa este cea mai potrivita pentru ele, iar poezia si politica mai ales, cele mai daunatoare. Femeile sa nu citeasca decit carti cuvioase, din care sa invete mila, si carti de bucatarie. Muzica, desenul, dansul, gradinaritul si putina munca le vor da acea stare atit de placuta barbatului. Numai asa nu se vor vesteji, vor fi permanent fecunde.
Acest sex nu trebuie numit frumos caci femeile nu-si pot insusi cu adevarat nici o arta. Ele nu au sentimentul poeziei, nici inteligenta muzicii, iar exersarea unui talent este curata maimutareala, un pretext, o afacere exploatata din dorinta de a placea, caci nu pot concepe nimic in mod dezinteresat. Din punct de vedere estetic femeile sint nonestetice.
In timp ce barbatul domina direct prin inteligenta si puterea sa, femeia a recurs intotdeauna la mijloace indirecte in scopul cuceririi barbatului.
Acest interes fata de activitatile exterioare nu-i decit prefacatorie si cochetarie. Champfort a zis cu drept cuvint: Ele sint facute sa negutatoreasca slabiciunea noastra, nebunia noastra, dar nu si ratiunea noastra. Exista intre femeie si barbat o simpatie de epiderma si foarte putine afinitati spirituale si de caracter.
Femeile sint “sexus sequior�, adica al doilea sex menit a fi tinut de-o parte, in planul secund, ceea ce de altfel au aplicat cu succes anticii si popoarele orientale, care-si dadeau mai bine seama de rolul secund ce se cuvine femeilor in societate.
Vechea galanterie frantuzeasca si prostia germano-crestina ne-au condus la cea mai stupida dintre veneratii. Ce-am cistigat prin aceasta?
Femeile au devenit mai arogante, mai cu tupeu. Isi inchipuie ca le este permis totul, pentru ca au luat cunostinta de sfinta lor demnitate si de inviolabilitatea lor.
In Occident ceea ce numim “doamna� se afla intr-o pozitie cu totul falsa, caci femeia, sexus sequior al anticilor, nu avea dreptul la veneratie si omagii, ocupind o pozitie inferioara aceleia a barbatului. A suprima “doamna�, a pune acest zero la locul lui, ar fi o excelenta reforma politica si sociala. Doamna europeana este un fel de fiinta contra naturii; in casele noastre n-ar trebui sa avem decit femei de interior si fete care, invatind atributiile unei viitoare menajere, sa fie formate prin munca si ascultare, in loc de a face din ele fiinte lipsite de bun simt.
Daca femeile din clasele inferioare sint mai de plins la noi, in Occident, este pentru ca avem “doamne�.
Femeile ramin toata viata copii.
La femei, ratiunea atinge dezvoltarea completa la optsprezece ani, pe cind la barbat ea se dezvolta pina la douazeci si opt de ani.
Ratiunea femeii este, asadar, strict masurata – ca la virsta de optsprezece ani.
De aceea, femeii ii scapa trecutul si viitorul, ea negindind decit in prezent. Ea ia aparenta drept realitate, inlocuind cu fleacuri lucrurile cele mai importante. Femeia sufera de miopie intelectuala si nu stie nimic. Risipa pe care o face frizeaza nebunia uneori, caci in inima ei este convinsa ca barbatul a fost creat si adus pe pamint pentru a servi, a cistiga bani pe care ea sa-i cheltuie.
Daca in timpul vietii barbatul n-o lasa sa risipeasca banii, cit de tare se revanseaza ea dupa moartea lui!
Confirmarea rolului lor de “cheltuitoare� este data de insusi faptul ca barbatii le dau bani si le incredinteaza gestiunea bugetului familial.
Femeile nu au sentimentul dreptatii, caci natura lipsindu-le de forta fizica, le-a inzestrat in schimb cu siretenie pentru a se apara in slabiciunea lor; disimularea, minciuna sint defecte cu care ele se nasc.
Leul are dinti si gheare, elefantul si mistretul au colti, taurul coarne, femeia are viclenia. La ea prefacatoria este innascuta. Pina si cea mai proasta are un dram de siretenie si este aproape imposibil sa descoperi o femeie absolut sincera si adevarata.
Din disimulare se nasc necredinta, nerecunostinta, tradarea.
Femeile sint create numai in vederea propagarii speciei, ele traiesc asadar mai mult pentru specie decit pentru individ. Prin natura lor, se dusmanesc intre ele intotdeauna caci au aceeasi meserie: DRAGOSTEA.
Intr-o competitie amoroasa, femeile intrebuinteaza mai multa siretenie, stapinire de sine, rezerva decit o armata de diplomati.
Dar cu ce ton superior se adreseaza o femeie din lumea buna unei alte femei aflate pe o treapta sociala inferioara!
Numai instinctul, prezentul, concretul exista pentru ele, caci nu pot asimila notiuni abstracte sau departate in timp si spatiu. De aici trebuie sa se fi nascut defectele dar si calitatile lor prin compensatie.
Femeile intrec barbatii in mila, abnegatie, umanitate, iubire fata de aproapele sau.
Justitia este mai mult o virtute masculina, mila este virtutea femeii. Femeile-judecator rar se ridica la inaltimea misiunii lor, dar surorile de caritate pretuiesc mult mai mult decit doctorii.
